Vremea pe 26 iulie este, în continuare, marcată de fenomene extreme. Prognoza meteo anunţă ploi ce pot lua caracter de vijelie în jumătatea estică a ţării. În rest, precipitaţiile se restrâng, dar se pot produce izolat. În Bucureşti vor fi 28 de grade.

NOAPTEA DE JOI SPRE VINERI: În sudul, centrul şi estul ţării vor fi înnorări şi local averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales în Dobrogea, 40 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi la cote mai reduse. Temperaturile minime se vor situa între 13 şi 21 de grade.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 25 iulie în ţară

Joi, vremea se va menţine în general instabilă. Înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua şi aspect de vijelie în estul, sud-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi doar temporar noros, iar astfel de fenomene se vor semnala local. Cu totul izolat vor fi condiţii de grindină. Conform ANM, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime se vor încadra între 14 şi 22 de grade. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

ÎN BUCUREŞTI: Prognoza meteo transmite că, în Capitală, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade, iar cea minimă de 18...19 grade. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

Harta ANM cu vremea pe 26 iulie

LA MUNTE: Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate şi se vor semnala averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului va marca o uşoară creştere faţă de intervalul precedent.

LA MARE: Vremea va fi uşor instabilă pe litoral. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturi maxime cuprinse între 27 şi 28 de grade şi minime între 21 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 27 de grade.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook