Vremea pe 15 iulie este instabilă în toată țara, iar ploile torențiale pot avea caracter de vijelie în multe zone. În sudul țării va fi foarte cald, iar precipitații se pot înregistra spre seară.

NOAPTEA DE SÂMBĂTĂ SPRE DUMINICĂ: Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în primele ore ale intervalului, local în regiunile nord-vestice şi centrale, în cele estice şi de sud-est şi cu totul izolat în restul teritoriului. Punctiform, se pot cumula 15 l/mp. Temperaturile minime se vor situa între 12 şi 22 de grade.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 15 iulie în România

Duminică, vremea va fi în general instabilă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, în regiunile nord-vestice, nordice, centrale şi de nord-est, îndeosebi în cursul zilei. Seara şi noaptea, astfel de fenomene se vor semnala local în sud-est şi cu totul izolat în restul teritoriului. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Pe arii restrânse în Transilvania, nordul Moldovei şi în Maramureş cantităţile de apă vor depăşi 15 ... 20 l/mp, iar punctiform, în special în nordul Carpaţilor Orientali, 30...35 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 12 şi 21 de grade. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

ÎN BUCUREȘTI: Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi în primele ore ale nopţii, când vor fi condiţii de averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, spune ANM, iar cea minimă de 16...17 grade, uşor mai scăzută în zona periferică. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

Harta de la ANM cu vremea pe 15 iulie

LA MUNTE: Prognoza meteo anunță că la munte vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate mai ales după amiaza şi seara când vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Izolat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15...20 l/mp, iar în nordul Carpaţilor Orientali, 30...35 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în zona înaltă din Carpaţii Meridionali, dar şi de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura aerului se va situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

LA MARE: Vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate în nordul litoralului. Trecător, în special după-amiaza, vor fi averse în general slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate asociate averselor. Temperaturile maxime vor fi de 27?28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 25 de grade.