Administraţia Naţională pentru Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru intervalul 13-19 august 2018, anunțând în următoarele săptămâni temperaturi peste valorile termice de 30 de grade. Sunt prognozate și precipitații sub formă de ploaie în anumite regiuni, potrivit ultimelor informații publicate de meteorologi.

În următoarele două săptămâni (6 - 19 august), vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, cu temperaturi diurne ce vor trece frecvent de 30 - 31 de grade Celsius, în timp ce ploile vor fi din ce în ce mai rare şi doar la nivel local, în special după data de 14 august, anunță prognoza ANM, publicată luni.

Articolul continua dupa recomandari

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, potrivit ANM.

Prognoza meteo 13 - 19 august 2018 pentru Banat

În Banat, vremea va fi călduroasă în orele amiezelor aproape pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză. Media regională a temperaturilor maxime diurne se va situa frecvent în jurul a 32 de grade Celsius, cu o uşoară tendinţă de scădere abia la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, când se vor înregistra, în medie, 30 de grade. Valorile termice nocturne vor avea uşoare variaţii, dar se vor încadra, în general, între 17 şi 19 grade. Probabilitatea pentru ploi, la nivel local, va creşte după data de 14 august.

Prognoza meteo 13 - 19 august 2018 pentru Crișana

În Crişana, regimul termic va caracteriza o vreme călduroasă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, astfel încât media maximelor se va situa între 31 şi 33 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra pe 9 şi 10 august. O uşoară scădere a temperaturii aerului se va produce la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, când media regională a valorilor diurne va fi de aproximativ 29 de grade. Regimul termic nocturn va marca o uşoară scădere în jurul datei de 8 august, când se vor atinge, în medie, 15 grade, însă restul intervalului va fi caracterizat prin valori minime de 16 - 17 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în prima zi a prognozei şi, din nou, după data de 14 august. În celelalte zile, condiţiile de ploaie vor fi reduse.

Prognoza meteo 13 - 19 august 2018 pentru Transilvania

În Transilvania, pe tot parcursul intervalului de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic acestei perioade în cea mai mare parte a regiunii. Prin urmare, media maximelor va fi de 29 - 30 de grade, cu o tendinţă de scădere doar în jurul datei de 7 august şi, din nou, la finalul celei de-a doua săptămâni, când se va înregistra o medie regională de 28 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii, dar se vor situa, în general, între 13 şi 15 grade. Ploile se vor semnala la nivel local pe 6 şi 7 august, iar ulterior probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere abia după data de 14 august.

Prognoza meteo 13 - 19 august 2018 pentru Maramureş

În Maramureş, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 31 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 9 şi 10 august. O tendinţă de uşoară scădere a regimului termic se va concretiza abia spre finalul celei de-a doua săptămâni, când valorile diurne se vor situa în jurul a 28 de grade. Temperaturile minime vor fi de 15 - 16 grade, în medie, în cea mai mare parte a intervalului, şi doar pe 8 august vor fi uşor mai scăzute. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe 6 august şi, din nou, după data de 14 august. În restul intervalului, condiţiile de ploaie vor fi reduse.

Prognoza meteo 13 - 19 august 2018 pentru Moldova

În Moldova, în prima zi a intervalului de prognoză, se va înregistra o medie regională a maximelor de aproximativ 30 de grade, însă pe 7 august vremea se va răcori uşor şi temperaturile diurne vor scădea spre o valoare medie de 27 de grade. Ulterior, acestea vor creşte din nou, spre 29 de grade în intervalul 8 - 10 august, iar din 11 august şi până la finalul celei de-a doua săptămâni se vor menţine constant în jurul a 30 - 31 de grade, caracterizând o vreme călduroasă. Temperaturile minime se vor situa în jurul a 18 grade la începutul intervalului, iar apoi vor marca o scădere şi între 8 şi 14 august vor fi de 15 - 16 grade. Ulterior, valorile termice vor creşte din nou spre 18 grade. Instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere pe data de 6 august, când vor fi ploi pe arii mai extinse, dar şi după 14 august, când însă ploile se vor semnala doar izolat.

Prognoza meteo 13 - 19 august 2018 pentru Dobrogea și litoral

În Dobrogea și pe litoral, vremea va fi călduroasă în prima zi a prognozei, dar şi în intervalul 13 - 19 august, când temperaturile maxime se vor situa în jurul unei medii regionale de 30 - 31 de grade. Un regim termic mai apropiat de cel normal pentru această perioadă se va înregistra între 7 şi 12 august, când media temperaturilor diurne va fi de 28 - 29 de grade. Minimele nocturne vor scădea uşor şi treptat, de la 20 - 21 de grade, la începutul intervalului, spre 17 - 19 grade, între 9 şi 14 august, pentru ca ulterior, până la finalul celei de-a doua săptămâni, să crească din nou spre 21 de grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat pe data de 6 august, iar în celelalte zile ale intervalului probabilitatea pentru ploi va fi extrem de redusă,, anunță prognoza meteo.

Prognoza meteo 13 - 19 august 2018 pentru munte

La munte, temperatura aerului, atât cea diurnă, cât şi cea nocturnă, nu va avea variaţii semnificative de la o zi la alta pe întreg intervalul de prognoză. Media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar a celor minime va fi între 11 şi 13 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată la începutul intervalului, în zilele de 6 şi 7 august şi, din nou, în intervalul 14 - 19 august.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook