Temperaturile din ultimele zile ne-au demonstrat că primăvara nu este chiar decisă să vină în România. Valul de ger siberian ne-a dat totul peste cap, iar la Miercurea Ciuc, termometrele au arătat chiar şi minus 10 grade Celsius. Problema cea mai mare este că plantele şi pomii fructiferi nu au suportat prea bine şocul termic. Asta înseamnă că producţia de legume şi fructe ar putea fi mai mică, iar preţurile, mai mari.

Nopţile de final de martie aduc, pe lângă mirosul primelor flori, şi temperaturi extreme pentru această perioadă, aşa se face că dimineţile au iz de ger.

Articolul continua dupa recomandari

"La staţia meteorologică Miercurea Ciuc minima a fost de minus 9,6 grade", anunţă meteorologul Gabriella Lado.

Localnicii din Harghita sunt obişnuiţi că la ei primăvara să ajungă mai târziu decât în restul ţării. Şi, totuşi, foarte mulţi speră ca acesta să fie ultimul val de frig legat de iarna 2018-2019.

Nu la fel de obişnuite cu frigul în această perioadă sunt legumele proaspete de primăvară. La minus 10 grade, ridichiile au îngheţat pe tarabe.

Speciile pomicole, cele mai afectate plante

În ciuda frigului, comercianţii s-au îmbrăcat bine şi au ieşit să-şi vândă marfa, pentru că altfel "ne îngheaţă marfa pe masă".

Valul de aer rece a lovit aproape toată ţara, iar temperaturile negative afectează nu doar legumele din pieţe, ci şi culturile.

Costel Vînătoru, cercetător: Toate plantele sunt afectate de aceste şocuri termice, dar în special speciile pomicole, cele timpurii, cum ar fi cireşul, piersicul, caisul, cele care deja sunt în floare

Şocurile termice se vor reflecta în producţia de anul acesta, susţin specialiştii.

Costel Vînătoru, cercetător: Pe de o parte, frigul afectează bioritmul plantei. Pe de altă parte avem mari probleme cu polenizarea pentru că la temperaturi scăzute albina nu circulă şi nu are cine să facă polenizarea şi în felul acesta se va pierde foarte mult din producţie

Meteorologii promit însă că din weekend se va mai încălzi.