ANM emis o atenţionare cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în centrul şi vestul ţării. Avertizarea meteorologilor este valabilă de sâmbătă, până duminică noapte.

Potrivit meteorologilor, vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Codul galben de ploi şi vijelii intră în vigoare sâmbătă de la ora 14.00 şi e valabil până duminică la ora 23.00. 

Articolul continua dupa recomandari

"În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele de munte, precum şi în Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei. Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină", anunţă meteorologii.

Harta ANM cu zonele afectate de ploi şi vijelii

Potrivit ANM, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15-20 l/mp şi punctiform 40-50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi şi în restul teritoriului, însă pe arii mai restrânse.

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi la începutul săptămânii viitoare, local şi temporar, în majoritatea regiunilor.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook