Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă cod galben de intensificări ale vântului și precipitații în 27 de județe, în special în zona montană înaltă.

Astfel, potrivit meteorologilor, până luni, 3 februarie, ora 20.00, la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăși 90-100 km/h, iar precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. 

Articolul continua dupa recomandari

În restul zonei montane vor fi mai ales ploi. Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni.

Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu rafale în general de 45 - 55 kilometri/oră. 

Harta judeţelor afectate de codul galbenVezi 2 imagini în Galerie

Cod galben în 27 de judeţe

De asemenea, ploi moderate cantitativ se vor semnala în regiunile intracarpatice. Județele atenționate sunt: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea şi Vrancea.

ANM menționează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenționarea emisă duminică.