Alertă cod galben cu efect imediat. 25 de judeţe lovite de fenomene meteo periculoase. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru 25 de judeţe, valabile pe parcursul următoarelor ore.

Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în localităţi din judeţele Gorj şi Dolj se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii local sub 200 metri, iar în zona continentală a judeţelor Constanţa şi Tulcea, pe lângă ceaţă, se vor semnala ploi slabe şi burniţă.

Articolul continua dupa recomandari

Ceaţă care determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri se va semnala şi în judeţul Bistriţa-Năsăud (zona joasă) şi în localităţi din judeţele Sibiu şi Maramureş.

Până la ora 11:00, ceaţă se va semnala şi în localităţi din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Călăraşi, Giurgiu şi în judeţele Ialomiţa, Brăila, Buzău, Teleorman, Ilfov
Prahova, Suceava (zona joasă), Vaslui, Bacău (zona joasă), Vrancea (zona joasă), Botoşani, Neamţ (zona joasă), Galaţi şi Iaşi.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.