O adolescentă de 12 ani uimeşte lumea. Bianca s-a născut la New York, dar primii ani din viaţă şi i-a petrecut la bunicii din Braşov. Este astăzi unul dintre cei mai tineri hackeri din lume şi transmite un avertisment serios autorităţilor din România. În prag de alegeri, spune că votul tradiţional, pe hârtie, este şi cel mai greu de influenţat. Bianca participă la Bucureşti, alături de alţi 2000 de hackeri, la una dintre cele mai provocatoare competiţii. 

Bianca Lewis este noua revelaţie din lumea securităţii cibernetice. Cu doi ani în urmă, fata reuşea să descopere o vulnerabilitate din sistemul de vot din Statele Unite. 

Articolul continua dupa recomandari

Bianca Lewis, specialist securitate cibernetică: Am folosit acelaşi sistem pe care l-au folosit şi hackerii ruşi pentru a influenţa maşinăriile de vot

Reuşita a adus-o pe Bianca în faţa Congresului american. Apoi în Europa, unde vorbeşte autorităţilor şi hackerilor de pe tot globul despre cum pot fi protejate sistemele online folosite în organizarea alegerilor. Bianca şi-a deschis şi propria companie de IT.

Bianca Lewis, specialist securitate cibernetică: Votul manual, pe hârtie, este cel mai puţin riscant. Este cel mai bun sistem

Chiar dacă s-a născut peste Ocean, sufletul ei a rămas mereu în România, la Braşov. Acolo bunicii o aşteaptă an de an, în vacanţă.

Bianca Lewis, specialist securitate cibernetică: Iubesc locurile şi toate castelele vechi. Iubesc micii şi sarmalele. Iubesc semnul de Braşov când merg pe munte şi vin înapoi jos

Astăzi, Bianca Lewis a avut un nou motiv să ajungă în România. Alături de aproape două mii de specialişti în siguranţă cibernetică, tânăra s-a întrecut în diferite competiţii de hacking.

Andrei Avădanei, specialist în securitate cibernetică: Sunt mai multe potenţiale provocări. O dată, echipamentul de votare în sine trebuie foarte bine protejat. Toate voturile acestea se centralizează. Şi acele infrastructuri devin critice pe perioada votării. Trebuiesc luate măsuri serioase în acest timp

În momente-cheie, autorităţi din întreaga lume apelează la experţi în siguranţă cibernetică, denumiţi şi "hackerii albi". Sunt cei care studiază vulnerabilităţile sistemelor informatice şi vin cu soluţiile salvatoare.