O lună artificială ar urma să înlocuiasă iluminatul stradal dintr-un oraş din sudul Chinei, lumina satelitului care ar urma să fie lansat deasupra regiunii fiind de opt ori mai puternică decât cea reală.

Luna artificială ar urma să lumineze oraşul Chengdu din sudul Chinei. Aici, specialiştii Centrului Aerospaţial Chengdu şi al Institutului de Cercetare pentru Sisteme şi Tehnologii Microelectronice se pregătesc să lanseze un atfel de satelit anul în 2020, care să aibă rolul de a înlocui iluminatul stradal şi să completeze luna pe timp de noapte.

Articolul continua dupa recomandari

Specialiştii spun că Totodată, luna artificială va fi de opt ori mai strălucitoare decât cea reală, fiind suficient de luminoasă încât să înlocuiască lumina o dau stâlpii de iluminat de pe străzi.

Satelitul care va înlocui luna are capacitatatea să lumineze o suprafaţă cu un diametru cuprins între 10 şi 80 de kilometri, iar rata de iluminare poate fi controlată câţiva zeci de metri. 

Nu toată lumea a primit cu entuziasm luna artificială. Există voci care şi-au exprimat îngrijorarea privind efecte adverse la animale şi în observaţiile astronomice. 

Ca şi concept, luna artificială aparţine unui artist francez. Acesta şi-ar fi imaginat un medalion din oglinzi deasupra Pământului. Astfel, străzile Parisului ar fi luminate de soare pe tot parcursul anului.

Sursa: News.ro