Billel Omrani, atacantul celor de la CFR Cluj, a rămas în țară și, într-un interviu acordat presei din Franța, a lăudat autoritățile din România pentru măsurile luate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Aici, în România, nu s-a închis tot, pentru că nu există încă multe cazuri. Autoritățile au reușit să gestioneze rapid situația, pentru a evita răspândirea virusului”, a declarat Omrani, în publicația La Provence.

Articolul continua dupa recomandari

Billel Omrani: ”Fac tracțiuni și abdomene. Alerg în jurul casei”

Atacantul francez a preferat să rămână în România și se antrenează singur după un program stabilit de Dan Petrescu. Respectă și sfaturile autorităților de a sta izolat.

Noi am oprit antrenamentele acum cinci-șase zile. Stau acasă și încerc să mă pregătesc, cum pot eu mai bine. Lucrez cu greutățile, fac tracțiuni și abdomene și alerg în jurul casei sau unde nu sunt prea mulți oameni”, a mai spus Billel Omrani.

Totuși, jucătorul lui CFR Cluj a subliniat că situația nu este deloc una bună. ”Sunt lucruri mai importante decât fotbalul. Trebuie să ne gândim la familiile noastre, la oamenii infectați. N-ar trebui să glumim cu asta”, a afirmat francezul.