Simona Halep a învins-o pe Caroline Garcia după un meci dramatic. În urma victoriei, România conduce Franța cu 2 – 1 în semifinala Fed Cup.

Simona Halep a câștigat partida extrem de disputată, în 3 ore. Scorul a fost 2 – 1 la seturi pentru româncă:  6-7 (6), 6-3, 6-4

Articolul continua dupa recomandari

Primul set a aparținut franțuzoaicei, care a reușit să câștige primele 4 puncte. Simona Halep și-a intrat mai greu în joc. Românca a reușit însă să se impună în următoarele 2 seturi.

"A fost o atmosferă incredibilă, vreau să le mulţumesc tuturor pentru susţinere, a contat foarte mult pentru că meciul a fost dificil, ea a jucat extraordinar, dar consider că am putut să câştig pentru faptul că am luptat. Nu mi-am dorit să joc trei ore, dar dacă a trebuit am fost pregătită şi mă bucur că putut să fiu destul de solidă la final. Cred că mentalul a făcut diferenţa asta şi mă bucur că am fost mai puternică. Fiecare ghem contează într-un astfel de meci, am luptat indiferent de scor şi am vrut doar să câştig fiecare punct pe care-l joc. A fost bine în final şi pot să spun că ea a jucat un tenis incredibil şi cred că a fost un meci foarte bun pe zgură. Pot orice doreşte căpitanul (n.r. - despre dublu), sunt pregătită şi o să dau tot ce am mai bun ca să câştigăm, îmi doresc tare mult", a spus Simona Halep, la finalul partidei.

Sâmbătă, Halep a învins-o pe Kristina Mladenovic. În semifinala Fed Cup jucată la Rouen între Franța și România mai au loc partidele Pauline Parmentier - Irina Begu şi dublul Caroline Garcia/Kristina Mladenovic - Irina Begu/Monica Niculescu. România are nevoie de o victorie pentru a câștiga semifinala.

Sursa: News.ro