Simona Halep este în centrul atenției presei internaționale după finala de la Wimbledon. Numele româncei apare în toate marile ziare ale lumii, care o laudă pentru victoria în fața Serenei Williams.

”Simona Halep a învins-o pe Serena Williams și a luat titlul de la Wimbledon”, a transmis New York Times. Daily Mail anunță că ”Serena Williams a recunoscut că nu a avut puterea de a o opri pe Simona Halep în finală”.

Articolul continua dupa recomandari

Ziarul britanic The Sun spune că românca a obținut o victorie zdrobitoare. Iar site-ul oficial al WTA susține că ”Simona Halep a jucat meciul vieții sale și a învins-o pe Serena Williams”.

”Istoria s-a scris la Wimbledon, dar dacă vă gândiți că e vorba despre Serena Williams, nu e ceea ce ați sperat”, comentează CNN.

”Simona Halep nu s-a concentrat pentru a preveni ca Serena Williams să câștige al 24-lea titlu de Grand Slam, ci tot ce a interesat-o a fost să câștige Wimbledon-ul pentru prima oară”, scris ABC News.

”În ziua în care o mare parte a mulțimii se pregătea să o privească pe Serena Williams făcând istorie, Simona Halep a fost bucuroasă să joace rolul omului care a dat peste cap totul”, spune Wall Street Journal.

Simona Halep a câștigat în două seturi, 6-2, 6-2, finala de la Wimbledon, în fața Serenei Williams.