Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-1, 6-0, pe japoneza Naomi Osaka, locul 21 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Internaţionalelor Italiei, turneu de categorie Premier 5.

Osaka a preferat în această întâlnire loviturile cu unghiuri cât mai deschise, lungi, aproape de marginile terenului şi s-a bazat mai puţin pe forţa ce i-o conferă cei 180 de centimetri înălţime. Jocul bazat pe mişcare i-a convenit româncei, superioară la deplasarea pe teren. Halep s-a apărat bine, a servit la fel, a alergat după fiecare minge şi a răspuns cu lovituri de rever eficient plasate, atât în diagonală, cât şi în lungul liniei. Concentrată aproape tot meciul, Halep şi-a surclasat adversara şi şi-a luat o frumoasă revanşă în faţa japonezei care o învinsese la Indian Wells, în semifinale, cu 6-3, 6-0.

Articolul continua dupa recomandari

Ghemul care a slăbit încrederea japonezei a fost al doilea al meciului, unul foarte lung. La 0-1, Halep a servit, a avut 40-0, dar fost nevoită să salveze patru mingi break ale rivalei. A făcut-o şi din acel moment liderul WTA a rămas singura jucătoare pe teren. Au urmat 12 ghemuri câştigate la rând de Halep, pentru un 6-1, 6-0 fără istoric, în 59 de minute.

În faza următoare, Halep, finalistă la precedenta ediţie, va evolua cu învingătoarea dintre croata Dona Vekici, locul 52 WTA, şi americanca Madison Keys, locul 14 WTA.

Calificarea în optimi este recompensată la Foro Italico cu un premiu de 28.910 euro şi cu 105 puncte WTA.