FIFA a stabilit, luni, că echipa galeză Cardiff City trebuie să achite 5,3 milioane de lire sterline clubului francez Nantes în contul transferului argentinianului Emiliano Sala, fotbalist care şi-a pierdut viaţa în ianuarie, într-un accident aviatic.

Pe 19 ianuarie, reprezentanţii clubului Cardiff City anunţat transferul atacantului argentinian Emiliano Sala, de la gruparea franceză Nantes.

Articolul continua dupa recomandari

Cardiff are de achitat 5,3 milioane de lire sterline în contul transferului lui Emiliano Sala

Conform Mirror Online, trebuia să fie cel mai tare transfer din istoria clubului galez, oficialii echipei fiind de acord să dea 15 milioane de lire sterline pentru a-şi asigura serviciile jucătorului de 28 de ani.

Prezentat oficial la Cardiff City, Sala a solicitat un avion privat pentru o ultimă cursă către Nantes, respectiv pentru a-şi lua rămas bun de la foştii coechipieri.

Însă pe 21 ianuarie, când era programat zborul de întoarcere, avionul în care se aflau doar pilotul şi fotbalistul a fost prins de fenomene meteo extreme şi s-a prăbuşit în Canalul Mânecii.

Trupul neînsufleţit al lui Sala a fost recuperat după aproximativ o lună, în timp ce trupul pilotului nu a mai fost recuperat niciodată.

De la momentul producerii tragediei s-a declanşat un adevărat război între cele două cluburi. Oficialii lui Nantes au solicitat primirea întregii sume de transfer de la Cardiff, în timp ce galezii au anunţat că nu sunt de acord, în condiţiile în care Sala nu a apucat să joace nici măcar un minut pentru Cardiff City.

Luni, reprezentanţii FIFA au dat verdictul în acest caz. Au stabilit ca cei de la Cardiff să achite 5,3 milioane de lire sterline, cât ar fi fost prima tranşă conform contractului semnat iniţial.

Culmea este că Sala avusese o ofertă şi mai bună, din punct de vedere financiar, pentru a juca în China, însă a refuzat-o pentru că visul său era să evolueze în Premier League, campionatul Angliei.