Naţionala feminină de handbal a României a debutat cu o înfrângere usturătoare la Campionatul Mondial din Japonia, elevele antrenorului suedez Tomas Ryde fiind învinse, scor 16-31, de Spania, una dintre principalele contracandidate la calificarea în faza a doua a grupelor.

Lipsită de aportul jucătoarelor selecţionate de la Corona Braşov şi cu o Cristina Neagu departe de forma ideală, România a fost o umbră a echipei care, în ultimii ani, subjuga constant puternica formaţie a Spaniei.

Articolul continua dupa recomandari

Ibericele, deşi lipsite şi ele de aportul unui om de bază, Carmen Martin, au demonstrat că au o forţă a grupului mult mai mare, dar beneficiază şi de reacţii avantajoase dinspre banca tehnică.

Spania a început tare şi a făcut rapid 3-0, în urma unor faze în care apărătoarele noastre au călcat constant semicercul, oferind adversarelor aruncări de la 7 metri.

Momentul psihologic al primei reprize s-a produs la 8-5 pentru Spania. Ryde a riscat, a scos portarul pe două acţiuni ofensive, însă jucătoarele noastre au pierdut rapid balonul şi ibericele au profitat, punctând de două ori, pentru 10-5, din propria jumătate de teren, inclusiv prin portarul Silvia Navarro.

Din acel moment, jocul a curs într-o singură direcţie, fiind la discreţia adversarelor noastre.

A fost 16-9 la pauză, pentru Spania, şi , 31-16 la final, la capătul unei dispute pe care trebuie să o uităm rapid pentru că România nu mai are voie să facă paşi greşiţi în lupta pentru calificarea în faza a doua a grupelor.

Duminică, tot de la ora 11.00, România dă piept cu Senegal, în etapa a doua din prima fază a grupelor. Deşi senegalezele par adversare accesibile, sâmbătă, în prima rundă, Muntenegru s-a chinuit cu vicecampioana en-titre a Africii, impunându-se cu 29-25, după 14-15 la pauză.