Naţionala feminină de handbal a României va debuta sâmbătă la a 24-a ediţie a Campionatului Mondial, turneu final găzduit, în acest an, de Japonia.

Mâine, de la 11.00, ora României, în direct pe Digi Sport 1, formaţia noastră, antrenată de suedezul Tomas Ryde, înfruntă deja un prim adversar dificil, selecţionata Spaniei.

Articolul continua dupa recomandari

24 de echipe participă la Campionatul Mondial

Obligat să renunţe la jucătoarele selecţionate de la Corona Braşov, Ryde trebuie să abordeze turneul final cu un lot mai degrabă improvizată, astfel că, din nou, speranţele noastre se leagă de Cristina Neagu, chiar dacă aceasta abia şi-a revenit după o accidentare gravă.

În aceste condiţii nu trebuie să ne mire că Spania este considerată favorită la casele de pariuri. 

Însă, chiar dacă are în lot jucătoare de top precum Nerea Pena (460 de goluri la echipa naţională) sau Alexandrina Cabral (504 goluri la echipa naţională), nici Spania nu este la nivelul atins în urmă cu mai mulţi ani.

Ibericele au prins doar locul 11 la ediţia precedentă, Germania 2017, şi un inexplicabil loc 12 la Campionatul European de anul trecut.

Mai mult, palmaresul direct este în favoarea echipei noastre, România câştigând ultimele trei meciuri directe, 27-25 la Campionatul European de anul trecut, 19-17 la Campionatul Mondial de acum doi ani şi 21-20 într-un amical jucat în martie 2017.

România şi Spania au fost repartizate în Grupa C, grupă care se joacă la Kumamoto şi din care mai fac parte Ungaria, Muntenegru, Senegal şi Kazahstan.

La debut, calculele par cât se poate de simple, România, Spania, Ungaria şi Muntenegru urmând să se bată pentru cele trei locuri care asigură calificarea în faza a doua a grupelor.

Cele 24 de echipe participante au fost împărţite în patru grupe de câte şase echipe. Primele trei clasate din fiecare grupă se califică în faza a doua a grupelor, urmând ca rezultatele din meciurile directe să se menţină şi pentru faza a doua a grupelor.

Interesant este că, pe lângă handbalistele din lotul României, alte aproximativ 20 de jucătoare din campionatul naţional vor evolua la turneul final, majoritatea regăsindu-se în loturile Spaniei, Braziliei, Serbiei şi Muntenegrului.