Presa internaţională laudă curajul şi determinarea de care a dat dovadă jucătoarea letonă  Jelena Ostapenko, care la 20 de ani a creat o imensă surpriză şi a câştigat trofeul la Roland Garros, şi crede că românca Simona Halep a fost "timidă".

"Senzaţia Ostapenko o învinge pe Halep şi provoacă surpriza la Roland Garros", a scris cotidianul L'Equipe, după finala de la French Open, câştigată de sportiva letonă.

Articolul continua dupa recomandari

"Nicio secundă perturbată de distanţa din clasament, Jelena Ostapenko, 20 de ani şi numărul 47 mondial, a creat o imensă surpriză la Roland Garros. Condusă cu 6-4 şi 3-0, letona a învins-o pe Simona Halep la capătul unui duel impresionant, unde neexperimentata Ostapenko a dat dovadă de un sânge rece admirabil în setul trei (4-6, 6-4, 6-3)", scrie publicaţia franceză.

"Enormă surpriză la Roland Garros", scrie Le Figaro, subliniind că Jelena Ostapenko a triumfat, după ce a dominat-o pe Simona Halep în finală.

Şi agenţia Ansa semnalează surpriza de la Roland Garros, unde "Halep a fost făcută KO de Ostapenko".

Favorită, Simona Halep a fost surprinsă de Jelena Ostapenko în finala de la Roland Garros şi Parisul are o nouă "regină", scrie Gazzetta dello Sport, care notează că românca a ratat şansa de a fi numărul 1 mondial.

Pentru La Derniere Heure, Ostapenko a reuşit la 20 de ani să câştige la Roland Garros, după ce a fost condusă în primul set de Halep şi în al doilea set cu 3-0.

"Dar Ostapenko şi-a revenit şi a reuşit să se impună în setul doi cu 6-4, iar apoi şi în al treilea pentru a deveni prima letonă care câştigă un turneu de Grand Slam", a notat publicaţia belgiană.

Şi BBC notează că Halep a ratat şansa de a deveni numărul 1 mondial, după ce a fost învinsă de Ostapenko, prima jucătoare care se impune la Grand Slam fără a fi printre favorite.

"Ostapenko este o neruşinată în teren, prin încrederea pe care o arată", spunea antrenoarea Anabel Medina despre protejata ei, scrie El Mundo Deportivo, care subliniază că letona s-a impus în faţa unei "timide" Halep.

"Românca, finalistă în 2014 contra Mariei Şarapova, a rămas din nou fără trofeu, deoarece nu a făcut pasul caracteristic eroinelor de Grand Slam. Inconştienţa, prin personalitate şi tinereţe, de care a dat dovadă Ostapenko a fost prea mult pentru Halep, care ar fi devenit numărul 1 mondial", notează publicaţia spaniolă.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a ratat câştigarea turneului de la Roland Garros, după ce a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 4-6, 3-6, a doua finală disputată în carieră, cu Jelena Ostapenko. Letona, numărul 47 WTA, câştigat primul ei trofeu ca profesionistă, la câteva zile după ce a împlinit 20 de ani.

Sursa: News.ro