Un portar din Liga 1 s-a lăsat de fotbal la 24 de ani şi a plecat în SUA, ca să se facă şofer de TIR. Câştigător al Cupei şi Supercupei României, portarul are şi selecţii în naţionala sub 19 ani.

Răzvan Petrariu, portarul de la FC Voluntari, a luat o decizie radicală în această vară, hotârându-se să-şi încheie cariera de fotbalist şi să meargă la muncă în Statele Unite ale Americii, unde vrea să fie şofer de TIR, după cum a declarat chiar el, pentru Pro Sport.

Articolul continua dupa recomandari

Până nu demult un portar de perspectivă, cu meciuri la naţionala sub 19 ani şi cu două trofee interne în palmares, Cupa şi Supercupa României, în 2017, cu FC Voluntari, Petrariu nu a mai suportat să fie mereu al treilea portar din lotul primei echipe şi, neavând nici posibilitatea reală de a pleca la un alt club, a decis să îşi încerce norocul într-un alt domeniu de activitate.

Aşa că portarul s-a retras din fotbal la doar 24 de ani şi vrea să fie şofer de TIR. "Decât să prelungesc agonia, să mă trezesc la 28-29 de ani fără să realizez nimic, am luat decizia de a renunţa. E o decizie definitivă, aici nu am de gând să fac fotbal.", a spus Petrariu, din Statele Unite, pentru sursa citată.

Întrebat ce va munci în America, fostul portar a răspuns: "Probabil pe TIR, încă nu sunt decis 100%. Am mai multe posibilităţi, eu de-abia am ajuns."