Naţionala de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul cu Norvegia jucat în deplasare, la Oslo, vineri seara, în etapa a treia a Grupei F din preliminariile Campionatului European din 2020.

Cu trei puncte la activ din primele două meciuri, România avea nevoie de un rezultat pozitiv în Norvegia pentru a se menţine în lupta pentru locul 2, ultimul care oferă şanse de a merge la turneul final al Campionatului European.

Articolul continua dupa recomandari

Norvegia avea 2-0 în minutul 70, dar am scos un egal in extremis la Oslo

Totuşi, formaţia noastră a început prost duel de la Oslo, astfel că norvegienii au făcut legea în prima parte a meciului.

Inevitabil, după pauză au venit şi golurile. Elyounoussi şi Odegaard au profitat de greşelile din apărarea noastră şi au făcut ca tabela să arate 2-0 pentru gazde în minutul 70 al partidei.

Însă, finalul de meci a aparţinut echipei noastre. Claudiu Keşeru a punctat de două ori şi ne-a adus un punct care, la un moment dat, părea aproape imposibil de obţinut.

La finalul partidei, selecţionerul Cosmin Contra a recunoscut că punctul obţinut de România a fost unul norocos şi a precizat că România a comis mult prea multe greşeli, mai ales în apărare.

Luni, România joacă din nou în deplasare, în Malta

De asemenea, Cosmin Contra a precizat că avea aşteptări mai mari de la anumiţi jucători, unul dintre fotbaliştii vizaţi fiind Gicu Grozav.

Totuşi, punctul obţinut la Oslo ne menţine în lupta pentru locul 2, într-o grupă dominată de Spania, care, vineri seara, s-a impus fără drept de apel, scor 4-1, în duelul cu Insulele Feroe din deplasare.

În acest moment, pe locul 2 se află Suedia, formaţie care a trecut acasă, scor 3-0, de Malta.

Totuşi, luni, România ar putea egala echipa Suediei la puncte, 7, dacă trupa antrenată de Cosmin Contra se impune în Malta, iar Suedia nu produce surpriza în Spania.