Comisia de Disciplină a UEFA a informat Federaţia Română de Fotbal (FRF) că, în urma scandărilor rasiste de la partidele România – Spania şi România – Malta, din preliminariile pentru EURO 2020, a fost sancționată cu 83.000 de euro și va intra sub monitorizare atentă. De asemenea, următorul meci al naționalei de fotbal, cu Norvegia, se va disputa fără spectatori.

Sancțiunea vine după scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafaţa de joc şi pătrunderea spectatorilor pe gazon, la cele două meciuri analizate.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, următorul joc de pe teren propriu din preliminariile EURO 2020, România – Norvegia, din 15 octombrie, programat tot pe Arena Naţională, se va disputa cu porţile închise.

Potrivit news.ro, timp de un an, Federaţia Română de Fotbal se va afla sub atenta supraveghere a forului de la Nyon şi, în cazul în care incidentele se vor repeta, încă un meci va fi disputat cu porţile închise.

România a mai evoluat fără spectatori în grupa de Liga Naţiunilor, anul trecut, în duelul cu Muntenegru de la Ploieşti, ca urmare a unei sancţiuni primite în preliminariile EURO 2016, şi împotriva Lituaniei, tot pe stadionul “Ilie Oană”.