Luni noapte, Naţionala de Fotbal a României s-a întors în ţară şi a fost aşteptată pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti de suporteri supăraţi.
Microbiştii au avut reproşuri atât la adresa jucătorilor, cât şi a selecţionerului Anghel Iordănescu.

Potrivit declaraţiilor lui Iordănescu, acesta se declară principalul VINOVAT de eşecul tricolorilor în partida cu Albania: “Contractul meu se încheie peste câteva zile. Eu sunt principalul vinovat. În numele echipei, dar şi eu personal vreau să vă spun, îmi cer scuze în faţa suporterilor, a fanilor, a iubitorilor de fotbal din România”.

Articolul continua dupa recomandari

Pe lângă vorbele grele, fanii au avut pancarte inscripţionate cu mesaje prin care să îşi arate revolta.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că s-a gândit deja la variante pentru un nou selecţioner.