Vremea pe 1 iunie este deosebit de caldă în majoritatea regiunilor ţării, cu temperaturi care urcă până la 34 de grade. Prognoza meteo anunţă însă şi ploi torenţiale în unele zone.

NOAPTEA DE JOI SPRE VINERI: Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minimele termice vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi în jurul a 20 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 1 iunie în ţară

Vineri, vremea se va menţine călduroasă în majoritatea zonelor, cu temperaturi maxime între 27 şi 34 de grade, valori uşor mai scăzute urmând a se înregistra pe litoral şi în Delta Dunării, unde vor fi între 22 şi 25 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice, mai ales după-amiaza şi seara şi cu precădere în zonele montane, submontane, în vestul şi în centrul ţării. Prognoza meteo arată că vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea unele intensificări în sud-estul teritoriului, în special în zona litoralului, dar de scurtă durată posibil şi în rest, asociat averselor. Minimele termice vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 19 grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor în a doua parte a intervalului.

ÎN BUCUREŞTI: Vremea se va menţine călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 32...33 de grade. Potrivit ANM, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 14...16 grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor în a doua parte a intervalului.

Harta ANM cu vremea pe 1 iunie 2018

HARTA: Prognoza în ţară în prima zi de vară | Sursa: ANM

LA MUNTE: Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi posibil grindină, mai ales după-amiaza şi seara. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va fi în creştere uşoară faţă de intervalul anterior.

LA MARE: Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 24 de grade, iar cele minime între 15 şi 18 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 22 de grade.