Studenţii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară s-au mobilizat şi au vândute produse hand-made. Cu banii adunaţi, vor să contribuie la achiziţionarea unei ambulanţe noi Smurd, dotată cu aparatură de ultimă generaţie. Printre ei, au fost şi producători locali din zonă cu bucate tradiţionale şi ecologice.

Doamna Nicoleta vinde produse sută la sută BIO. În ferma de pe Valea Chintăului are peste o mie de oi şi 80 de vaci. Şi este prezentă aproape la fiecare târg cu produsele sale. O bucată de telemea costă 22 de lei, iar slănina de mangaliţă un pic mai scumpă, 30 de lei.

Articolul continua dupa recomandari

Un alt producător are pe masă multe borcane cu miere, de toate felurile. De la cea de zmeură, cireş şi până la cea de măr cu salcâm. Dar alta e specialitatea lui.

Producător cu miere: Mierea de negruş, iarba neagră de pădure. E o miere care se gelifică, cam în exclusivitate în România numai în Parcul Naţional Apuseni creşte şi nicăieri în altă parte. 

Pe lângă producătorii din zonă, şi studenţii şi-au făcut loc la târg. Cu produse hand-made.

Roxana Mareş, studentă: In fiecare seara am avut atelierul de creatie si am lucrat impreuna timp de 2-3 saptamani

Cornel Hoza, reprezentant Beard Brothers: Banii strânşi vor merge către achiziţionarea unei ambulanţe de tip C, pentru Smurd. Totul este pe bază de donaţie, acum noi invităm oamenii să doneze cât mai mult pentru că o ambulanţă nu e rocmai ieftină!

O ambulanţă care costă aproximativ 150 de mii de euro. Doar banii strânşi de studenţi vor fi însă folosiţi pentru asta. Cei care vor să facă o donaţie mai au timp până astăzi la la ora 18.