Omul îşi ajuta un vecin să repare un calorifer. Nimeni nu-şi explică ce a mers prost, însă în momentul în care a vrut să schimbe butelia cu benzină a lămpii, aparatul a explodat. Bărbatul are răni la mâini şi la picioare.

Explozia s-a produs într-unul din apartamentele de la parterul unui bloc din Piteşti. Cei doi bărbaţi încercau să repare un calorifer cu ajutorul aparatului de lipit.

Articolul continua dupa recomandari

Proprietarul apartamentului se afla la câţiva paşi de vecinul său în momentul în care rezervorul cu benzină al lămpii de lipit a explodat. Combustibilul a produs o deflagraţie de mici dimensiuni, însă flăcările au fost de ajuns pentru a-i provoca bărbatului răni serioase.

Speriat, vecinul victimei a sunat la 112. Au venit de urgenţă şi medicii, dar şi pompierii. Bărbatul a fost dus la Spitalul de Urgenţă din Pitești, unde medicii l-au internat pentru investigaţii.

Criminaliştii au ridicat butelia de benzină. Aceasta va fi expertizată, pentru a se stabili dacă avea vreo defecţiune sau dacă bărbatul a folosit-o greşit. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook