Acuzaţii grave de malpraxis la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, după ce un pacient care a aşteptat zeci de ore să fie tratat. Bărbatul de 76 de ani a intrat în comă diabetică după ce doctorul i-a administrat doar un singur medicament.

În timp ce familia acuza medicul de neglijenţă, asistentul a trimis-o pe nepoata bătrânului să-i cumpere o shaorma pentru că i se făcuse foame. Conducerea spitalului a deschis o anchetă în urma reclamaţiilor depuse de familie.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul în vârstă de 76 de ani a ajuns la spitalul judeţean de urgenţă din Târgovişte cu mai multe afecţiuni, între care diabet zaharat şi insuficiență respiratorie. Bărbatul a așteptat 48 de ore până i s-a recoltat o probă de sânge și a intrat imediat în comă diabetică. Familia dă vina pe medicul Antoaneta Șică.

”Am primit o reclamație din partea familiei și referitor la cele semnalate am demarat o anchetă internă dacă datele sunt exacte referitor la atitudinea terapeutică a medicului vom constata in urma anchetei”, a declarat Claudiu Dumitrescu, manager Spitalul Județean de Urgențe din Târgoviște

Familia bărbatului au depus plângere atât la Spitalul Județean, cât și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și vor să meargă și la Colegiul Medicilor.