Un băiat de 10 ani din Baia Mare a sunat la 112 în pauza de la şcoală. "Mă omoară!", spunea copilul la telefon. Învăţătoarea a fost amendată, după ce poliţiştii au reuşit să ajungă la băiat.

Miercuri, la ora 10.03, un băiat a alertat poliţia, prin numărul unic apeluri de urgenţă 112, că a fost sechestrat pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei. Apelantul striga după ajutor, precizând că cineva îl omoară, apoi a închis telefonul. Imediat poliţiştii din municipiu au format echipe de căutare şi au demarat de urgenţă activităţile specifice pentru găsirea şi salvarea băiatului.

Articolul continua dupa recomandari

După mai multe încercări de apelare a numărului de telefon de pe care s-a efectuat apelul la 112, nereuşite datorită faptului că telefonul părea închis, la un moment dat telefonul a sunat, însă persoana care a răspuns nu a rostit nici un cuvânt. Întrucât se auzea gălăgie, poliţiştii au concluzionat că este posibil ca apelantul să se afle în incinta unei unităţi de învăţământ sau într-un local public.

În mai puţin de două ore, poliţiştii l-au găsit pe băiat. Acesta se afla în siguranţă, la unitatea şcolară unde studiază, poliţiştii stabilind că fapta relatată prin apelul de urgenţă nu există. Totodată, s-a stabilit că după ce a efectuat apelul în timpul pauzei, elevul şi-a setat telefonul pe mod avion şi nu a mai putut fi contactat.

Băiatul, în vârstă de 10 ani, mama acestuia precum şi învăţătoarea copilului au fost conduşi la sediul poliţiei. Conform prevederilor O.UG. 34/2008 actualizată şi Legii nr. 61/1991, poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale, una în valoare de 2000 părinţilor şi una în valoare de 200 de lei învăţătoarei, scrie vasiledale.ro.