Circulaţia tramvaiului 41 este blocată în această dimineaţa, în urma unei avarii la reţeaua de contact. Ca măsură de urgenţă, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a dispus înfiinţarea unei linii de navetă care să preia călătorii de pe această rută.

'Pe strada Braşov/Bulevardul 1 Mai, la Tricodava, este o avarie în reţeaua de contact, ceea ce a produs blocarea troleibuzelor liniilor 69, 90, 93 şi a tramvaielor liniei 41, sens spre Ghencea', a informat RATB, în jurul orei 8:00, într-o postare pe Twitter.

Articolul continua dupa recomandari

Totodată, RATB anunţă că a fost înfiinţată linia navetă de autobuze 641, care va circula pe ruta Terminalul Ghencea - Terminalul Piaţa Presei Libere.