Prin campania Think Twice ne propunem să atragem atenţia asupra unor subiecte, unele dintre ele considerate tabu, să găsim soluţii şi să rămânem implicaţi în buna dumneavoastră informare pentru ca fiecare decizie pe care o luaţi să fie bine cântărită. Vorbim astăzi despre educaţia sexuală din şcoli. Este ea o necesitate, de ce stârneşte atâtea controverse, dar mai ales care sunt riscurile care derivă din lipsa acestor lecţii din învăţământul românesc. 

Educația sexuală ar trebui să se bazeze pe drepturile omului acceptate la nivel internațional, în special pe dreptul de a avea acces la informații corespunzătoare despre sănătate. Specialiştii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii au venit cu argumente în acest sens.

Articolul continua dupa recomandari

În primul rând, sexualitatea este o componentă centrală a naturii umane şi tocmai de aceea educația sexuală informală este inadecvată pentru o societate modernă. În plus, tinerii pot afla informații din diferite surse, unele informații fiind, însă, incorecte.

„E dreptul copilului sa primeasca informații despre propria sănătate. La fel Ministerul Sănătății are obligatia să se asigure ca un pachet de informații ce țin de sanatatea copilului și adolescentului sunt oferite statornic în școli. Asta nu e o informație pe care o predai astăzi și apoi peste șase ani”, a spus Florin Buhuceanu, directorului executiv al Asociației Accept.

Există mai multe mituri și interpretări greșite ale educației sexuale. Cel mai frecvent, aceasta este percepută ca un factor ce încurajează relațiile sexuale precoce. Totuși, nu există dovezi care să confirme aceste afirmații, iar în evaluarea impactului educației sexuale asupra comportamentului tinerilor, realizată de UNESCO în 2010, este dezminţită această ipoteză.

„Multă lume crede ca educația sexuală înseamnă sa îl înveți pe copil sa facă sex, mulți părinți, multe cadre didactice, dar nu e vorba de asta. Este o educatie care ii da copilului multe informații despre corpul lui, despre modul în care reacționează la diferite varste, despre schimbarile care au loc și cum sa le gestioneze”. a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedinte Salvaţi Copiii.

Factorii de risc sunt incidența înaltă a infecţiilor cu transmitere sexuală, a abuzului ori violenței sexuale sau a sarcinilor neplanificate. De altfel, cifrele şocante nu doar că ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul mamelor minore, ci ne duc în lumea a treia. În fiecare an, aproape 10.000 de minore nasc în România. Peste 60% dintre ele nu au auzit vreodată de educaţie sexuală

„Unul dintre exemple este cel al mamelor care nu au identitate la momentul oportun, au ajuns să nască copii fără identitate şi, bineînţeles, ele fiind minore,  tot acest lucru ne împiedica sa acționăm medical”, a spus Mihai Gafencu, medic pediatru.

Un alt factor de risc al lipsei orelor de educaţie sexuală în şcoli este faptul că minorii nu au informaţii despre abuzurile la care pot fi supuşi şi pot rămâne cu traume psihice. 

„În momentul în care un copil experimenteaza astfel de situații de cele mai multe ori suferă o presiune din partea abuzatorului, de cele mai multe ori un adult, și în cazul acesta el interiorizeaza faptul ca el este de vina, ca el a greșit undeva și ajunge, atunci când are acces la astfel de situații, sa creadă ca ceva e în neregula cu el. Sau de alta parte, atunci când situatiile sunt, din nefericire, chiar în cadrul familiei, suprapunerea aceasta intre persoana care ar trebui sa ii asigure protecția și în același timp îl abuzeaza ajunge să fie foarte greu de gestionat pentru un copil”, a avertizat psihologul Georgiana Roşculeţ.

Bunele practici existente în Uniunea Europeană sugerează că primul pas recomandat în procesul de elaborare sau examinare a unui program şcolar de educație sexuală este luarea unei decizii de către autoritățile naționale.