Un prădător sexual a fost prins după o capcană întinsă de părinţii victimelor sale. Familiile din Iaşi au intrat în alertă după ce au văzut pe internet mesaje prin care individul ademenea copii. Acestea au strâns dovezi, iar un tânăr cu prezenţă de spirit şi-a asumat rolul de poliţist sub acoperire. I-a dat întâlnire în oraş, apoi l-a predat unui echipaj al ministerului de Interne.

Bărbatul suspect s-ar fi asuns în spatele a trei conturi false de socializare. Nu are mai mult de 1 metru şi 30 de centimetri înălţime, adică statura unui copil. 

Articolul continua dupa recomandari

Părinţii s-au avertizat unii pe alţii, după ce au aflat că individul le trimite copiilor mesaje indecente. Cel care l-a demascat este la rândul lui tată. Pe internet, a pretins însă că este o fată de 13 ani şi i-a trimis un mesaj bărbatului.

"La tine acasă. Să fii şi cu o prietenă de-a ta. Să aibă între 12 şi 16 ani.", este răspunsul şocant primit de părinte.

În cele din urmă, individul a căzut în capcană.

Adrian, bărbatul care l-a demascat: L-am dus cu vorba că o să facem poze împreună când o să ne întâlnim. M-am întrebat dacă vreau bani. Mi-a zis să mai aduc şi o prietenă cu mine. I-am zis că mai aduc o prietenă de 12 ani. 

Individul acuzat de pedofilie a avut un şoc când, la întâlnire, a venit un bărbat solid, şi nu adolescenta pe care o aştepta. Tatăl care l-a prins l-a predat apoi  unui echipaj de poliţie. Suspectul avea la el un cuţit, spray paralizant, un dispozitiv cu electroşocuri şi şase carduri de memorie pe care poliţiştii urmează să le analizeze.

Mai avea şi un carnet plin cu numere de telefon, posibil ale unor adolecente. Deocamdată nu se ştie câte din ele i-au căzut victime. O tânără de 20 de ani povesteşte că a fost urmărită pe stradă de acelaşi individ.

Ana Maria, victimă: Am tras o sperietură foarte groaznică. A alergat după mine destul de mult. Practic mă apropiasem de casă şi mi-era frică să nu vadă unde stau. Mi-a arătat pumnul şi era destul de înfiorător.

Înainte de a începe ancheta penală, poliţiştii l-au trimis pe suspect la un examen psihiatric. 

Nu dădea "bună ziua" la nimeni. Aşa, foarte retras, dar ştiu eu ce făcea el în timpul liber. Trimite pe internet nişte porcării. Am auzit de la cineva din cartier, povesteşte o vecină.

Ioana Bustiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi: Poliţiştii ieşeni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvâririi infracţiunii de reacolare minore în scopuri sexuale.

În fiecare zi, în România, şase copii sunt abuzaţi sexual. Unii se expun acestui pericol pe reţelele de socializare.Poliţiştii avertizează că în spatele unui cont poate fi oricine. Datele arată că aproape un sfert dintre copiii români au primit pe internet mesaje sau imagini cu conţinut sexual.

Psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să fie cei mai buni prieteni ai copilului şi să îi înveţe încă de la 8 ani să se ferească de capcanele de pe reţelele de socializare.