Este întrebarea pe care și-o pun mulți dintre cei care se hotărăsc să se mute pentru prima dată într-un apartament sau casă. Să cumpăr sau să închiriez? În ultimii zece ani, răspunsul a fost să cumperi. Acum, raportul s-a echilibrat și, în unele cazuri, chiar s-a inversat. Iată din ce motive. 

Stai cu chirie, ai mai puține bătăi de cap

Articolul continua dupa recomandari

Să zicem că ești proaspăt absolvent de liceu, decizi să vii la facultate în București, iar părinților tăi li se pare o idee bună să te ajute să îți cumperi un apartament prin programul Prima Casă. Ar fi bine să te mai gândești puțin. Îți vei începe viața de adult cu o datorie pe cel puțin 30 de ani. 

Nici măcar nu știi sigur dacă vei rămâne în București la finalul facultății. Sunt șanse să apară o nouă criză economică, iar prețul locuinței să scadă și să nu îți poți recupera investiția. 

Mult mai convenabil pentru tine ar fi să găsești o chirie, poate vei prinde loc într-un cămin de stat, iar dacă nu, ai opțiuni suficiente de camine private Bucuresti. Îți va fi mult mai ușor astfel, te vei putea concentra exclusiv asupra facultății și a vieții de student. 

Ce alte avantaje ai atunci când ești chiriaș

În funcție de situația financiară și de stilul tău de viață, să închiriezi o locuință este, în acest moment, o variantă mult mai avantajoasă. În primul rând, te va costa mai puțin sau la fel decât dacă ai deveni proprietar. 

Vei avea, însă, parte de mai multă flexibilitate. Te vei putea muta, dacă nu îți plac vecinii sau dacă descoperi defecte ascunse. Nu vei fi legat de loc, de oraș, de țară. Te poți muta oricând, oriunde. Nu va trebui să faci reparații, în cazul în care se sparg țevile sau pică tencuiala de pe pereți. 

Avantaje și dezavantaje atunci când ești proprietar

Înainte de a-ți cumpăra o locuință, trebuie să ai calculele foarte bine făcute. Investiția va fi mult mai mare și pe termen lung, fie că o achiziționezi cu banii jos, fie că apelezi la un credit bancar. Într-adevăr, vei avea parte de mai multă intimitate și siguranță. O poți vedea ca pe cuibul tău. De asemenea, cheltuielile vor fi mai predictibile și mai stabile, atât timp cât rata creditului nu are fluctuații. 

Există, însă, și părți mai puțin bune. Vei fi legat pe termen lung de locuința ta, mai ales în situația în care apelezi la bănci pentru a o cumpăra. Vei fi responsabil de toate reparațiile, fie că e vorba de înlocuirea unei baterii de baie, fie că e vorba de țevi sparte. Valoarea casei nu va crește, cel puțin în primii ani, iar investițiile în mobilier, electrocasnice sau întreținere vor fi constante.  

Acestea ar fi principalele lucruri de care trebuie să ții cont atunci când decizi să te muți într-o locuință nouă. 

Sursa foto: unsplash.com/Tim Gouw