Şoferul argeşean bătut de un poliţist la un control de rutină şi condamnat la închisoare pentru ultraj a fost achitat. Curtea de apel Argeş a dat sentinţa definitivă vizionând imaginile de pe camerele de supraveghere din zona în care a avut loc incidentul.

Un control de rutină desfășurat în trafic la Ștefănești, Argeș s-a transformat într-o  adevărată încăierare între un șofer și polițistul care l-a oprit.

Articolul continua dupa recomandari

Conducătorul auto, Bogdan Stan îl acuza pe polițistul Alin Gabriel Tufa Mihalcea că l-a agresat, făcându-i plângere. Poliţistul a făcut la rândul lui plângere pentru ultraj şi prima instanţă l-a găsit pe șofer vinovat și i-a dat o condamnare de 9 luni de închisoare cu executare. Șoferul a făcut apel și a atașat și probe video. Marți, Curtea de Apel s-a pronunțat. Iată soluția:

"Admite apelul declarat de inculpatul Stan Bogdan George, împotriva sentinţei penale nr. 1745 din data de 19 Octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 17473/280/2016. Desfiinţează în totalitate sentinţa apelată şi rejudecând dispune următoarele. Înlătură condamnarea inculpatului Stan Bogdan George pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 257 alin. 1 şi 4 rap. la art. 206 din Cp cu aplic. art. 41 alin. 1 din Cp, cu toate consecinţele.", ceea ce înseamnă că tânărul a fost achitat, fiind declarat nevinovat pentru infracțiunea de ultraj. Hotărârea Curții de Apel Pitești este definitivă.

sursa: Ştiri de Argeş