Secţia de Radioterapie a Spitalului de Urgenţă s-a închis pentru modernizare, aşa că cei peste 15.000 de bolnavi care veneau aici la tratament sunt obligaţi acum să meargă la alte spitale din ţară. Autorităţile spun că noua secţie, dotată la standardelor europene, va fi redeschisă la sfârşitul lunii octombrie.

De la 1 august, pacienţii din Galaţi şi din judeţele limitrofe au fost anunţaţi că trebuie să urmeze tratament oncologic la alte spitale din ţară. Secţia de Radioterapie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Galaţi este închisă pentru modernizare şi dotare cu aparatură de ultimă generaţie, inclusiv un accelerator de particule.

Articolul continua dupa recomandari

Investiţia, evaluată la 5 milioane de lei, presupune construirea unor amplasamente speciale pentru noua aparatură.

Ministerul Sănătăţii a promis un al doilea accelerator de particule pentru Spitalul Judeţean din Galaţi, investiţie făcută prin Banca Mondială.

Reprezentanţii spitalului spun că au în evidenţe peste 15.000 de bolnavi de cancer. Şi doar de la începutul anului au fost descoperite alte peste 600 de cazuri noi. Până la redeschiderea secţiei de radioterapie de la Galaţi, bolnavii vor putea continua tratamentul în spitale din Bucureşti, Bacău, Braşov şi Cluj.