Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, este sărbătorit de creștini mâine, pe 26 octombrie.

Sfântul Dumitru este perceput in popor ca fiind dăruit de la Dumnezeu cu puteri vindecătoare, dar si cu puteri asupra naturii, el fiind cel care desfrunzește pădurile, usucă plantele și îi adună pe toți laolaltă la Focul lui Samedru. Este considerat a fi patronul păstorilor și al toamnei.

Articolul continua dupa recomandari

Superstitii de Sfantul DumitruVezi 4 imagini în Galerie

Sfântul Dumitru și începutul iernii

Dupa hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru este ultima și cea mai insemnată sărbatoare a toamnei, care, conform superstițiilor pastorale, reprezintă începutul iernii. Teoretic, odată cu această sărbătoare, iarna începe să își intre în drepturi și este “descuiată”, iar ciobanii coboară oile de la munte.

Citește și Sfântul Dumitru 2017. 26 octombrie ne arată cum va fi IARNA din acest an

Oamenii cred că starea vremii în ziua Sfântului Dumitru este un bun indicator despre cum va fi iarna în acel an. O vreme înnorată de Sfântul Dumitru, cu vânt și ploaie prevestește zăpezi grele. Iarna va fi in schimb mai blândă dacă nu va ploua și cerul va fi senin.

Ciobanii mai au și alte obiceiuri de a afla de ce fel de vreme vor avea parte în iarna care vine. Amplasarea unui cojoc in mijlocul oilor este o metoda străveche de a prognoza vremea. În cazul in care pe cojoc se va așeza o oaie neagra – este considerat a fi semn că iarna va fi blândă. Daca în schimb, pe cojoc se așază o oaie albă, atunci se pot așteaptă la o iarna grea, cu viscol și nămeți.

Superstitii si traditii de Sfantul DumitruVezi 4 imagini în Galerie

Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu hramuri răsunătoare, pomene cu colaci delicioşi, dar şi jocuri cu focuri vii.

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârşesc în ajun de Samedru sunt focurile vii. În noaptea de 25 octombrie se ține „Focul lui Samedru”, moment in care oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri. Conform traditiei, persoanele care sar peste flăcari vor fi sănătoşi întregul an şi feriti de necazuri, nenorociri şi boli. Rolul focului este de a alunga atât fiarele, având şi puteri roditoare, astfel incât după ce este stins oamenii obișnuiesc să arunce în gradină cenușa și cărbunii.

Traditii si superstitii de Sfantul DumitruVezi 4 imagini în Galerie

Femeile mai înaintate in varstă obișnuiesc să impartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri și prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

De asemenea, în această zi se pomenesc şi mortii şi se dă de pomană coliva de Samedru, dar și colaci în forma de cruce.

Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru

În cinstea acestui sfânt, creştinii respecta o serie de tradiții și superstiții:

  • 1. FEMEILE NU AU VOIE SĂ SE DICHISEASCĂ: În ziua acestui mare sfânt, femeile nu au voie să se machieze, pieptene ori să facă parada modei, avertizează tradiţia. Cele care fac asta vor primi pedeapsa un an dificil din punct de vedere gospodăresc, iar relaţia cu soţul nu va fi una uşoară.
  •  2. NU SE LASĂ MIZERIE ÎN CURTEA CASEI: Înainte cu două zile de Sfântul Dumitru trebuie strânse toate deşeurile, crengile uscate şi frunzele pline de noroi din curte.
  • 3. NU SE SPALĂ HAINE ŞI NICI NU SE COACE: O altă lege ce trebuie respectată în ziua Sfântului Dumitru are legătură cu treburile casnice. Nu ai voie să speli haine şi nici să prepari mâncare la cuptor.
  • 4. STĂPÂNII OILOR ŞI CIOBANII NU MAI AU VOIE SĂ FACĂ ÎNVOIELI: Orice înţelegere între ciobani şi stăpânii de drept ai oilor trebuie să înceteze până pe 26 octombrie.
  • 5. ANIMALELE NU TREBUIE NEGLIJATE: Ţăranii nu au voie să lase caii cu coama netunsa în această zi mare, celebrata de romani. Se spune că cei care nu îşi îngrijesc animalele în ziua sfântă vor primi copite din partea acestora (evident, în sens metaforic. Superstiţia se referă la faptul că animalele nu vor mai fi la fel de utile pentru treburile ţăranilor).
  • 6. NU SE SEAMĂNĂ USTUROI: O tradiţie din Bucovina spune că cine seamănă usturoi de Sfântul Dumitru va avea un an plin de ghinioane.
  • 7. OAMENII NU SE CULCĂ DUPĂ MIEZUL NOPŢII: Cei care nu dorm până după ora 12 noaptea vor fi mahmuri tot anul, iar cei care se culcă mai devreme de 12 vor fi norocoşi şi energici în următoarele 12 luni.