Un tânăr se prăbuşeşte pe asfalt după ce este atacat de un individ necunoscut, din motive încă neclare. În imaginile care, atenţie, vă pot afecta emoţional se vede cum agresorul aşteaptă ca tânărul să se apropie de el şi, brusc, îl loveşte cu pumnul în faţă. Victima se prăbuşeşte la pământ şi pare să nu mai reacţioneze pentru moment. Un echipaj de poliţie a surprins scena şi a intervenit. Tânărul lovit a refuzat transportul la spital după ce şi-a revenit. Însă, în scurt timp, a început să se simtă rău, iar prietenii care îl însoţeau au cerut ajutorul medicilor la 112. Agresorul a fost identificat, însă victima nu a depus plângere împotriva lui. Totuşi, poliţia s-a autosesizat şi face acum cercetări.

Recomandari