O ceartă între prieteni s-a încheiat sângeros ieri după-amiază, într-o piaţă din Ploieşti. Un bărbat de 49 de ani a fost înjunghiat de amicul său cu doi ani mai mare, iar conflictul ar fi pornit de la o femeie. Imediat după atac, bărbatul a fugit de la faţa locului, lăsându-şi prietenul într-o baltă de sânge. A fost, însă, prins la scurt timp de poliţişti, iar victima sa a ajuns în stare gravă la spital.Atenţie, imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

Una dintre cele mai aglomerate pieţe din Ploieşti. Ziua în amiaza mare, oamenii privesc şocaţi cum un bărbat zace într-o baltă de sânge. O ceartă între prieteni ar fi dus la atacul sângeros. Înainte, cei doi bărbaţi şi-ar fi împărţit pumni şi picioare.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul de 51 de ani îl suspecta pe amicul său că îi furase partenera. Şocaţi de ce s-a întâmplat chiar sub ochii lor, ceilalţi oameni din piaţă au sunat la 112.

O ambulanţă l-a transportat de urgenţă pe bărbatul de 48 de ani la spital. Acolo a fost băgat în sala de operaţie în stare gravă. A pierdut mult sânge, iar medicii sunt rezervaţi. Individul a fost dus la audieri, iar în cauză a fost deschis un dosar penal.

Ambii bărbaţi, însă, ar mai fi avut antecedente. În 2013, agresorul a fost condamnat pentru tentativă de omor. Dacă va fi găsit vinovat, de această dată riscă ani grei de închisoare. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook