Rezultate Definitivat 2018. Edu.ro a afişat notele pentru candidații care au susținut examenul de definitivat. Aproape 9 mii de cadre didactice au dat proba scrisă miercuri, pe 18 iulie.

Rezultate Definitivat 2018: notele sunt afișate de edu.ro în 24 iulie, pe definitivat.edu.ro.

Articolul continua dupa recomandari

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen, începând de astăzi, după afişarea rezultatelor, şi până mâine la ora 14:00. 

8900 de candidați primesc rezultatele la Definitivat 2018

Pentru Definitivat 2018 s-au înscris 9475 de candidați. Dintre ei, 8900 au susținut examenul.

Proba scrisă a examenului de definitivat a avut loc miercuri, 18 iulie, în 42 de centre din întreaga ţară. Candidații au susţinut examenul la un număr de 98 de discipline.

Notele profesorilor au fost publicate astăzi, 24 iulie.

Contestaţiile după rezultate Definitivat 2018

După anunţarea notelor de la proba scrisă a examenului de Definitivat, profesorii nemulţumiţi de rezultate, pot face contestaţii.

Contestaţiile se depun la centrele de examen, în zilele de miercuri 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi joi, 25 iulie, până la ora 14:00.

Rezultatele finale la Definitivat 2018 sunt anunțate de edu.ro la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro în data de 27 iulie 2018.

Rezultate Definitivat 2018. Candidații care au susținut miercuri, 18 iulie, examenul de Definitivat află astăzi, 24 iulie, primele rezultate la proba scrisă

Defintivat 2018, cum se calculează media finală

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Lucrările scrise au fost evaluate în 6 centre organizate la nivel naţional, la nivelul inspectoratelor școlare din județele Alba, Bihor, Brașov, Iași, Prahova și din Municipiul București.

Cadrele didactice promovate  dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional.

Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, avand dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice.

Modificări în metodologia de concurs

Din 2017, au apărut modificări în metodologia de concurs pentru examenul de definitivat.  

Media aritmetică a notelor finale la inspecții și portofoliu trebuie să fie minimum 8 (opt), dar nu mai puțin de 7 la fiecare dintre probele respective (notă celor două inspecții la clasă, notă obținută la portofoliul profesional și notă obținută la probă scrisă).

O altă noutate este simplificarea probei scrise de la trei la două subiecte: un subiect este centrat pe specialitatea candidatului (cu o pondere de 60%) iar celălalt subiect pe metodică predării specialității (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu.

Definitivat 2018, subiecte şi bareme de corectare

Subiectele de la definitivat, precum și baremul de corectare au fost publicate de Ministerul Educației. Aproape 9.000 de profesori s-au înscris la examenul de definitivare în învățământ, care s-a desfășurat în 18 iulie.

Profesorii au avut de rezolvat varianta de subiecte numărul 2, iar examenul a durat 4 ore.

Definitivatul este examenul care le dă candidaților promovați dreptul de practică în învățământ și de la care pot avansa în carieră, prin gradul didactic II si gradul didactic I. 

După afișarea rezultatelor finale, în 27 iulie, urmează ca în intervalul 30 iulie – 3 august listele nominale cu candidații admiși să fie transmise la Ministerul Educației Naționale.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook