Autorităţile din Buzău au destructurat o grupare de proxeneţi de pe raza municipiului Buzău, unde închiriau apartamente în care mai multe tinere pe care le racolau, întreţineau raporturi sexuale contra cost. Membrii grupării au obţinut astfel, nu mai puţin de 30.000 de euro. 

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în acest caz. 

Articolul continua dupa recomandari

Descinderile au avut loc în oraşele Feteşti şi Drobeta Turnu Severin, la trei persoane bănuite de proxenetism.

Gruparea a fost destructurată în urma unor percheziţii desfăşurate de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, cu ajutorul poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Ialomiţa şi Mehedinţi, sub coordonarea procurorului de caz.

Potrivit primelor cercetări, în perioada august – decembrie,  suspecţii, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, din Feteşti şi Cernavodă, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către cinci tinere din Ialomiţa şi Cernavodă, în apartamente închiriate pe raza municipiului Buzău, însuşindu-şi sumele de bani obţinute astfel.

În acest caz au fost audiate 13 persoane, inclusiv din judeţele Cluj şi Constanţa, şi au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 40 de grame de bijuterii, peste 13.000 de lei, precum şi telefoane mobile şi laptop-uri.

Doi tineri în vârstă de 23 şi 30 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie duşi în cursul zilei de joi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea luării măsurilor legale.

Sursă: News.ro