725 de femei au apelat, începând cu 2014, la operația de reconstrucție mamară. Şi două dintre ele au acelaşi prenume şi, cumva, într-un punct, acelaşi destin: au învins cancerul la sân şi încep de acum o viaţă nouă. Ele sunt doar două dintre femeile care au primit proteze gratuite. Campania Observator "Alege să nu suferi" le-a împlinit un vis. Şi nu doar lor. Iată câte destine s-au schimbat odată cu legea care obligă statul să deconteze operaţiile de reconstrucţie mamară, după mastectomie.

Elena Mirescu şi Elena Hăpăianu - nu le uneşte doar numele, ci şi suferinţa prin care au trecut. Le-am găsit pe amândouă  în spitalul din Timişoara, când îşi făceau bagajele. Se pregăteau să plece în sfârşit acasă, după un an de luptă. În 2017, au primit un diagnostic dur: cancer la sân. După cure lungi de chimioterapie, pentru Elena Mirescu a urmat şocul mutilării.

Articolul continua dupa recomandari

Elena Mirescu, pacientă 48 de ani:

Nu am putut să accept ideea de a sta cu un singur sân. Mă uitam în oglindă, încercam să mă accept, dar mai mult de 4-5 secunde nu reuşeam să mă uit la mine. 

Dar a avut curajul să se întoarcă în sala de operaţie. Colega ei de salon nu a fost nevoită să treacă prin această traumă. Medicul Tiberiu Bratu şi echipa sa i-au redat viaţa printr-o singură operaţie.

Elena Hăpăianu, pacientă 55 de ani:

Recuperarea a fost foarte-foarte uşoară. Mă văd că sunt exact ca şi înainte. Nu mai am nimic.

dr. Tiberiu Bratu, chirurg plastician Spitalul Judeţean Timişoara: 

E mult mai uşor pentru o femeie să suporte impactul ăsta, că are cancer, când se trezeşte din anestezie să aibă sânul la fel. Poate mai frumos decât înainte şi cancerul să fie rezolvat.

dr. Zorin Crăiniceanu, chirurg plastician Spitalul Judeţean Timişoara: 

Am reușit să facem reconstrucţia o dată cu excizia, extirparea tumorii maligne. Practic, nicio secundă, pacienta nu a avut impresia că are un sân amputat.

Sunt doar două dintre operaţiile de succes din Timişoara. 

Mariana Marcu, Casa de Asigurări de Sănătate Timiş:

În anul 2018, în primul trimestru, au beneficiat de reconstrucţie mamară 12 paciente.

Acum 5 ani, Observator declanşa o campanie fără precedent, menită să schimbe mentalităţi şi să modifice legea. Datorită acestui demers, reconstrucţia mamară este considerată acum o intervenţie necesară după mastectomie şi este plătită de stat. În ţara noastră, 45.000 de paciente care au supravieţuit cancerului de sân au nevoie de această operaţie.

Până acum, 725 de femei au apelat la ea. Cele mai multe, în 2015. Pentru acest an, statul a alocat peste 400 de mii de lei - echivalentul a peste 200 de implanturi cu silicon.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook