Caz incredibil în Biserica Ortodxă din România! Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, l-a răspopit săptămâna trecută pe preotul beiuşan Cosmin Tripon pentru un motiv absolut incredibil. Potrivit presei locale, pedeapsa este aplicată în premieră şi este cu atât mai şocantă cu cât singura vină a preotului este că refuză să-l mai pomenească pe Sofronie la slujbe, invocând o clauză de conştiinţă.

Jurnaliştii de la ebihoreanul.ro susţin că, după două decenii de slujire, părintele Cosmin Tripon de la Parohia IV Beiuş a fost caterisit, ceea ce înseamnă că va mai putea intra în biserică doar ca simplu credincios. Fost dascăl de seminar, el nu va putea lucra nici măcar ca profesor de religie, aşa că va trebui să îşi caute altă meserie pentru a-şi creşte cei doi copii.

Articolul continua dupa recomandari

Se pare că Tripon nu l-a mai pomenit la slujbe pe Sofronie Drincec începând din septembrie 2016, procesul bisericesc fiind declanşat în februarie.

Marţea trecută, părintele a fost judecat la Oradea de Consistoriul Eparhial, organul disciplinar al Episcopiei, cu uşile închise. Tripon a fost acuzat de nesupunere, provocare de tulburări şi contrazicerea publică a poziţiei oficiale a bisericii, însă jurnaliştii bihoreni susţin că, de fapt, singura vină a părintelui este că refuză să îl mai slăvească pe Sofronie Drincec la slujbe, invocând o clauză de conştiinţă. 

La fel ca mulţi alţi preoţi ortodocşi, inclusiv din Bihor, Tripon îi consideră eretici pe cei 25 de înalţi ierarhi, printre care şi Sofronie, care au reprezentat Biserica Ortodoxă Română, în iunie anul trecut, la Sinodul de la Creta. În încercarea de a relansa ortodoxia, Marele şi Sfântul Sinod a propovăduit egalitatea cultelor creştine, stârnind nemulţumirea ortodocşilor tradiţionalişti.

"Aştept decizia Consistoriului Eparhial, după care voi vedea ce voi face", a declarat preotul, în urma procesului.