Moartea unei tinere care a fost împinsă pe şinele metroului nu rămâne fără ecou. După ce oamenii s-au revoltat şi au semnat petiţii, primele uşi de protecţie, care se închid şi se deschid automat când trenul soseşte în staţie, ar putea fi montate în curând într-una dintre staţii. Metrorex a început deja negocierile pentru acest proiect.

Când trenul ajunge în staţie, uşile de sticlă montate pe peron se deschid şi permit accesul pasagerilor în vagoane în deplină siguranţă. Atâta timp cât în staţie nu e nici un tren, uşile glisante rămân închise şi pasagerii nu mai au acces la linia de metrou.

Articolul continua dupa recomandari

Deocamdată, este o idee pe care Metrorex a discutat-o cu un grup francez pentru staţia de metroul Victoriei 1, cea mai aglomerată. Uşile de protecţie la metrou ar urma să fi montate în staţiile cu un flux mare de pasageri ca o măsură suplimentară de siguranţă. 

Asta tocmai pentru a impiedica incidente precum cel de acum câteva luni când o femeie a împins o altă călătoare în faţa metroului.