Aproape 40.000 de euro vor scoate din buzunar autorităţile din Câmpina, ca să mute o statuie dintr-o parte în alta. Şi toţi banii vor fi cheltuiţi doar pentru soclul pe care urmează să fie amplasat monumentul. Un paradox până şi pentru cel care a iniţiat proiectul - edilul oraşului, care a semnat, cum se spune, ca primarul, fără să ştie despre ce sume este vorba.

Probabil că am semnat raportul procedurii ca primarul, aşa cum e expresia, pentru că nu l-am citit încă. Şi n-am fost la lucrările comisiei care a făcut această achiziţie publică - Horia Tişeanu, edilul din Câmpina

Articolul continua dupa recomandari

Este declaraţia halucinantă a primarului din Câmpina, Horia Tişeanu. Chiar el a dorit relocarea statuii Eroului Neamului Românesc, dintr-un parc în altul, însă habar nu a avut despre ce sumă este vorba. De-abia după ce proiectul a fost votat în unanimitate de Consiliul Local a aflat că 184.000 de lei vor fi cheltuiţi doar pentru un soclu din tablă de oţel.

Oficialii primăriei găsesc totuşi justificări pentru suma foarte mare: proiectul este mult mai complicat decât s-a crezut iniţial.

Locuitorii din Câmpina sunt revoltaţi că autorităţile aruncă atâţia bani.

Potrivit proiectului, termenul de execuţie este de 77 zile. Nu este exclus însă ca hotărârea Consiliului Local să fie revocată, spune primarul.

Iar hotărârea a fost votată fără probleme de toţi aleşii locali.