Şoferii îşi riscă în continuare viaţa pentru o economie de zeci de lei, atunci când repară frânele şi direcţia maşinilor cu piese uzate din dezmembrări. Legea interzice vânzarea acestor componente, dar asta este doar în teorie. În Capitală, un disc de frână demontat de pe o rablă se vinde cu mai puţin de 100 de lei, iar administratorii parcurilor de dezmembrări dau ca garanţie doar propriul lor cuvânt. Inspectorii de la Registrul Auto Român au mers în control după ce au văzut imagini surprinse de reporterii Observator şi au dat amenzi de mii de lei.

În parcurile de dezmembrări, piesele vechi se vând la liber, chiar şi când vine vorba despre sistemele de siguranţă: frânare şi direcţie. 

Articolul continua dupa recomandari

Etrierele sunt 115, iar discurile 70 (n.r.: de lei / bucată). Dacă nu sunt ovalizate, sunt bune, este oferta obţinută aici.

Pentru o maşină din anii 2000, un disc de frana nou costa cam 200 lei, iar un etrier cam 300. La dezmembrari pot fi cumparate la mai putin de jumatate de pret. Problema este ca viata soferului si a pasagerilor depinde de aceste componente ruginite care de multe ori sunt reconditionate.

Cu dovada clară că legea este încălcată, am mers la Registrul Auto Român. 

MIHAI DOGĂRESCU, şef DSP - RAR:
Foarte clar, comercializarea acestor elemente se sanctioneaza cu amenda de la 5000 la 10 mii de lei. Se poate suspenda autorizatia operatorului economic.

Doi inspectori a mers imediat cu reporterii Observator pe teren. Primul punct de lucru verificat, primele explicaţii. 

Oficial, administratorul unui parc de dezmembrari nu a declarat nimic în fata camerei. Ne-a spus ușor amuzat ca s-a razgandit și nu mai vinde piesele. Inspectorii de la RAR nu s-au răzgândit şi l-au amendat cu 5000 de lei.

Următoarea oprire a fost la un centru din zona Vitan. Şi cei de acolo par să fi uitat de oferta pe care ne-au făcut-o şi nu au vrut să ofere explicaţii în faţa camerei. Şi aici inspectorii au dat o amendă de 4000 de lei.

Din cele peste 70 de mii de maşini verificate anul trecut de RAR, mai bine de 3600 aveau defecţiuni grave la sistemele de direcţie şi frânare şi erau un pericol iminent în trafic.