Un bărbat a murit la poarta unui spital din Gorj, după ce s-a prăbuşit în stradă, iar medicul de gardă a refuzat să iasă din cabinet şi să-l ajute. A spus că încalcă protocolul şi a pus procedurile înainte de viaţa unui om. Pentru că nu s-a găsit un pat pe secţie pentru el, aseară, pacientul a hotărât să plece acasă. A apucat doar să ajungă pe o bancă, la 50 de metri de unitatea sanitară. Medicul de serviciu a cerut să fie adus cu ambulanţa, deşi astăzi managerul spitalului şi chiar Raed Arafat spun că era obligat să salveze.  Familia este revoltată, iar poliţia a ponit o anchetă pentru ucidere din culpă.

La câţiva paşi de Spitalul din Rovinari, o femeie a încercat imposibilul pentru a salva viaţa unui bărbat care s-a prăbuşit pe stradă, la câteva minute după ce părăsise camera de gardă.

Articolul continua dupa recomandari

"Nene, ce faci, îţi e rău? Zice: "Da, nu mai văd"! Hai să ne aşezăm pe bordura asta. Nu-l mai ţineau picioarele. Am strigat la lume: "Săriţi, săriţi!", povesteşte femeia.

Ea a ajuns să chiar să ceară o ambulanţă care să treacă strada şi să transporte pacientul la urgenţe. 

"Au spus că nu poate să trimită ambulanţa până nu sun la 112. Nu mai putut să sun la 112, telefonul mi-a rămas blocat că am dat cu apă pe dânsul să-şi revină. Îmi pare rău că n-am putut să fac mai mult!"

Alte două femei s-au oprit să ajute. Câţiva pacienţi din spital, care au văzut ce se întâmplă, au coborât la camera de gardă să anunţe medicul. 

"Eu nu-mi desfasor activitatea peste strada. Nu pot sa parasesc spitalul", spune doctorul.

"Daca i-au zis bolnavii: "Doamna doctor nu e frumos ce faceti!" Ne-a zis: "hai, plecati de aici, n-am ce discuta cu voi!", spune un martor.

Un pacient care-l cunoştea pe bărbat i-a sunat fiul. Acesta şi-a dus tatăl, înapoi, la spitalul care refuzase să-l ajute. Pacientul n-a mai putut fi salvat. Intrase în stop cardio-respirator. 

Bărbatul care a murit avea probleme pulmonare. În acte, era  internat, deşi nu s-a găsit un pat liber pentru el. După două flacoane de antibiotic, bolnavul a decis să plece acasă. Pe drum, ar fi făcut o reacţie adversă la tratament. 

"Pe mine nu m-a anunţat nimeni că ar fi plecat pacientul acasă", a spus medicul.

La o zi de la incident, medicul care a refuzat să-şi salveze pacientul susţine că a procedat corect. 

(Reporter): Aveţi ceva să vă reproşaţi?

(Medic): Nu! Ce să-mi reproşez?

Managerul spitalului, dar şi Raed Arafat susţin că, în astfel de situaţii limită, un medic trebuie să intervină. 

"Nu e nicio procedura impotriva vietii unui om, despre ce vorbim? Aici e vorba de viata de om!", spune Adrian Murea, managerul Spitalului Sfântul Ştefan din Rovinari.

"Nu ai voie sa pleci din timpul garzii acasa, la restaurant, nu ai voie sa te duci sa faci ceva care nu are nimic cu salvatul vietii. A iesi si a ajuta pe cineva care este aproape de spotalul tau este obligatoriu", declară Raed Arafat.

La limita protocoalelor şi a legii s-au aflat şi asistentele de la Maternitatea Bucur care, în octombrie 2015, au ieşit din spital cu mâinile goale şi i-au resuscitat în stradă pe răniţii din Clubul Colectiv.

Iar în februarie, anul acesta, un ambulanţier din Alba a dat note explicative după ce a cărat în spate o bătrână bolnavă la care salvarea nu a putut ajunge.