Mama din Bucureşti, bănuită că şi-a ucis fiica, a fost poliţist local. Fostul ei soţ povesteşte că avea grave tulburări de personalitate şi chiar îl ameninţa cu pistolul. Mai avea o fiică, dar i-a fost luată de judecători, pentru că nu avea grijă de ea. 

Femeie este acuzată că şi-a sufocat fetiţa în vârstă de doar trei ani. Femeia era divorţată şi se mutase de curând într-o garsonieră din Drumul Taberei. Ar fi obişnuit să îşi schimbe des locuinţa. Nu se ştie nici din ce trăia. Ar fi fost dată afară din poliţia locală, iar tatăl copilului de trei ani, un cetăţean turc, nu mai locuia în România.

Articolul continua dupa recomandari

La 41 de ani, Cristina mai avea un copil. O fată de 13 ani, care a rămas exclusiv în grija tatălui, în urma unei decizii a instanţei luate în 2014.

Fostul ei soţ a mărturisit că fata a fugit de la mamă. Nu ar fi avut grijă de ea şi ar fi scos-o chiar în stradă, să vândă flori. El susţine că a observat tulburări grave de comportament. Când era poliţistă, l-ar fi ameninţat chiar cu arma.