O mamă din Bacău, grav bolnavă, are un vis pentru fetiţa ei de cinci ani care, la rândul ei, suferă o boală gravă.

Ana Mărie luptă pentru fetiţa ei, Alexandra (5 ani), care s-a născut cu o gravă malformaţie: micuţa s-a născut fără urechi, motiv pentru care suferă şi de hipoacuzie.

Articolul continua dupa recomandari

Cele două locuiesc într-un apartament din Bacău, cu un venit lunar de numai 1.250 de lei.

La rândul ei, mama Alexandrei are mai multe tumori situate în zona submandibulară.

"Ultimul medic la care am fost mi-a precizat ca o eventuala interventie presupune riscul 100% de a fi sectionati nervii sublinguali, faciali, deci nu voi mai putea vorbi, alimenta", ne-a povestit tânăra mămică.

Alexandra, fetiţa din Bacău născută fără urechi, are nevoie de ajutorVezi 2 imagini în Galerie

Totuşi, femeia luptă pentru fiica sa, iar singura şansă a Alexandrei este o clinică din California (Statele Unite ale Americii).

Medicii americani ar putea reconstrui urechile fetiţei, însă costurile intervenţiilor chirurgicale este uriaş: 170.000 de dolari.

"Nu ştiu cât voi mai fi alături de îngeraşul meu ca mamă, însă cât încă mai sunt incerc să cer sprijin pentru a şti că rămâne în urmă cu o viaţă mai uşoară", este visul Anei.

Toţi cei care pot da o mână de ajutor micuţei Alexandra, o pot contacta pe mama acesteia pe Facebook - Ana Mărie.