Record negativ, după record negativ pentru Compania Naţională de Drumuri. De aproape patru ani se chinuie autorităţile să termine lucrările la ultimii trei kilometri ai Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Pentru aceşti trei kilometri, termenul de finalizare a fost amânat de cinci ori. Şi nu e de mirare. De la ultima vizită a reporterilor Observator pe şantier, când au numărat muncitorii din dronă, nu s-a schimbat nimic. Astăzi, puţinii lucrători se odihneau din nou, cu ochii în telefonul mobil.

E ora 8:00 dimineaţa. Pe şantierul de pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti lucrul începe cu... o pauză. Picior peste picior, un muncitor are, mai degrabă, treabă cu telefonul mobil decât cu utilajul. Ca el mai sunt şi alţi colegi care, cu mâinile în şold, veghează şantierul.

Articolul continua dupa recomandari

Am numărat şi noi utilajele. Din şase - câte sunt în această zonă, doar pe două se lucrează, efectiv. De aproape patru ani, constructorii se chinuie să finalizeze ultimii trei kilometri de autostradă. Ultimul termen era chiar luna august a acestui an. În urmă cu două luni, reporterii Observator, alături de reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri au numărat, din dronă, 13 muncitori de-a lungul întregului şantier. O situaţie trasă parcă la indigo cu cea pe care am găsit-o şi în vizita de azi. 

ALIN SERBANESCU, purtător de cuvânt CNAIR: 

Cât ne-au costat toate întârzierile astea? Aici trebuie să faci şi un calcul social, şi unul în bani şi un calcul în ani. A ieşit în urmă cu câteva zile ministrul şi a spus că se vor calcula penalizări pentru întârzieri. Noi sperăm că constructorii au înţeles, deja, mesajul. 

Se pare că mesajul nu a fost înţeles de toată lumea. După ore în şir petrecute alături de muncitori, am observat că aproape tot ce fac este să ia câte o pauză de la o altă pauză. Pe lângă problemele de mobilizare de pe şantier...

ALIN SERBANESCU, purtător de cuvânt CNAIR: 
Au mai existat şi probleme legate de relocări, de exproprieri; vremea care, anul ăsta, ne joacă o festă pe care nu o aşteptam, să spunem aşa. 

Adevăratele probleme vor începe însă abia după finalizarea lucrărilor. Autorităţile vor crea o intersecţie semaforizată, sub forma literei T. Asta va crea un adevărat blocaj în zona de nord a Capitalei, tranzitată deja de peste 15 mii de maşini pe zi. Acolo unde există şi o linie de cale ferată. De altfel, în prelungirea autostrăzii, vor începe şi lucrările de supralărgire de la două la patru benzi a Şoselei Fabrica de Glucoză. 

Un nou termen promis de autorităţi pentru finalizarea acestui tronson de autostradă este luna noiembrie a acestui an.