Micuța Larisa, fiica jandarmeriței omorâte pe trecerea de pietoni în noiembrie 2018, s-a întors în Centrul de Recuperare Robănescu din București, după ce de Sărbători a fost acasă cu tatăl ei.

Numeroase apeluri au fost făcute pe rețelele de socializare pentru a veni în sprijinul Larisei, inclusiv din partea Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, însă nu au lipsit reacțiilor celor care au criticat o astfel de inițiativă.

Articolul continua dupa recomandari

Nu am timpul fizic să fac față provocărilor mediului virtual

Ca răspuns la aceste critici, tatăl fetiței de un an și șase luni a scris, duminică, un mesaj pe Facebook, prin care lasă se se înțeleagă că nu dorește să intre în polemică și că singura lui preocupare este sănătatea fiicei sale, Larisa.

"...după un drum lung și agitat, pe repede înainte, o binemeritată odihnă, profundă. Ca și principiu ce guverna casa noastră, cu privire la dezaprobarea expunerii noastre în public, am depășit propria regulă pentru a răsturna unele comentarii tendențioase și sceptice la adresa tragediei noastre. Nu am timpul fizic să fac față provocărilor mediului virtual, deși încerc să răspund din respect la orice și oricine, mă simt de multe ori vinovat față de Larisa pentru faptul că nu-i acord toată atenția pe care simt să o ofer. Bucurați-vă de viață, oferiți iubire necondiționată în jur și trăiți clipa", sunt cuvintele lui Victor Maniliuc.

Apelul polițiștilor pentru strângerea de fonduri, criticat de unii internauți

Mesajul sindicalistului Bogdan Bănică, vicepreședintele Sindicatul SNPR DECUS, pentru strângerea de fonduri în favoarea Larisei s-a bucurat de sprijin și a avut zeci de ecouri. Cei de la IPJ Suceava s-au mobilizat și au amplasat și ei o urnă in sediul inspectoratului unde se strâng bani pentru Larisa. 

Apel pentru stragerea de fonduri pentru Larisa, in coma dupa un accidentVezi 2 imagini în Galerie

Însă, apelul acestuia și al altor polițiști și jandarmi a fost primit cu reticență de unii internauți.

"Să nu mai ceară bani pentru nu știu ce cauză nobilă. Numai Dumnezeu și doctorii pot salva acest copil. Nu este nevoie de bani, doctorii își vor face datoria oricum. Să se gândească că există copii, mii de copii cu cancer în faza terminală și să nu mai jignească cocolar, țigan ce o fi, a provocat un accident fără intenție", a scris un internaut pe pagina lui Bogdan Bănică.

Larisa și mama ei au fost spulberate pe trecerea de pietoni, la Suceava

Pe 14 noiembrie 2018, Irina Cristina Airinei, în vârstă de 40 de ani, angajată a Inspectoratului de Jandarmi Suceava, împreună cu copilul ei de un an și șase luni, aflat în cărucior, au fost lovite violent de o mașină când încercau să traverseze strada, pe trecerea de pietoni. 

Femeia jandarm a murit imediat după accident, iar fetița ei a ajuns la spital în comă.

În stare foarte gravă, copilul a fost transferat după câteva zile la un spital din București. De Crăciun, cei doi au venit acasă, la Suceava, pentru două săptămâni, cât timp centrul în care e tratată a fost închis.

Acum, fetița a ajuns din nou la Centrul de Recuperare Robănescu din București și luptă pentru viața ei, vegheată zi de zi de tatăl ei.