Este veteran aviator, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial şi are la activ sute de misiuni de război şi zeci de victorii. Generalul de flotilă aeriană Ion Dobran este singurul pilot în viaţă din Grupul 9 Vânătoare, care a scris istorie în aviaţia militară, când efectua misiuni împotriva Germaniei. Şi tocmai a împlinit 100 de ani. Generalul a devenit un simbol, un model de onoare şi demnitate militară, dar şi o sursă de admiraţie pentru tinerele generaţii.

Generalul-maior în retragere Ion Dobran s-a născut odată cu România Mare. Un om cât o istorie.

Articolul continua dupa recomandari

Parca ieri am intrerupt zborul, dar a trecut cam mult de atunci. Am avut bucuria ca la această vârstă să mai zbor de două ori la manșă și ca sa fiu sigur ca pilotul instructor cu care eram nu punea mana pe manșă, l-am rugat să țină mâinile pe parbriz, deasupra - Ion Dobran

Activitatea sa pe front este impresionantă. 340 de misiuni de război, 74 de lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol.

Aproape 1050 de misiuni de căutare a inamicului am executat pe front şi l-am gasit greu, în 74 de lupte aeriene - Ion Dobran

A fost şi el doborât de trei ori, dar a scăpat fără răni grave. Acum, la 100 de ani, a primit numeroase daruri. O machetă a unui avion F16, un combinezon de zbor, dar şi scrisori cu gânduri bune.