O fetiță de doi ani din județul Botoșani a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a otrăvit cu fructe de mătrăgună, denumite "cireșele morții".

Mama micuței, din localitatea Mihălăşeni, a fost cea care a sunat disperată la 112, după ce a găsit-o cu fructele otrăvitoare în gură. Femeia, care mai are un copil, iar soțul îi este plecat în străinătate, era cu fetița pe câmp, la strâns de porumb, atunci când s-a petrecut incidentul. 

Articolul continua dupa recomandari

La un moment dat, copila a dispărut din raza vizuală a mamei, iar câteva minute mai târziu, atunci când femeia a găsit-o, aceasta avea în mână și în gură mai multe fructe de mătrăgună.

Femeia i le-a luat rapid, însă micuța apucase să înghită câteva. Paramedicii de pe ambulanță au preluat-o imediat pe copilă și au transportat-o la Botoșani, acolo unde medicii au decis transferul ei la Spitalul de Copii din Iași, pentru tratament corespunzător.

A ajuns la spital cu halucinații

"Copila era agitată, avea ochii ieşiţi din orbite şi avea halucinaţii vizuale şi auditive. A fost stabilizată pe timpul transportului şi predată colegilor de la Iaşi", a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoşani, potrivit monitorulbt.ro. Fetița primește acum îngrijiri medicale.

Fructele de mătrăgună sunt extrem de toxice atunci când ajung în sistemul digestiv.

Printre simptomele otrăvirii cu mătrăgună sunt pupilele dilatate, sensibilitate la lumină, vedere încețoșată, tahicardie, pierderea echilibrului, roșeață, vorbire incoerentă și, în cazuri grave, delir sau halucinații.

Mătrăguna se mai numeste, popular, "cireşele morţii" sau "murea diavolului".