Pictate manual, cu multă răbdare şi cu talent, globurile româneşti au luat deja drumul străinătăţii. În mai puţin de două luni, vor împodobi brazi din Europa şi chiar din Statele Unite. Într-o mică fabrică din Cluj-Napoca, comenzile au început să vină încă din decembrie anul trecut. Stăinii le preferă pe cele făcute la noi pentru că aici totul se face manual. Inclusiv modelarea sticlei.

Globuri cu scene biblice, peisaje de iarnă, sclipici sau cât mai simple. Toate sunt lucrate manual de 30 de angajaţi. În fiecare an, oamenii fac 800.000 de astfel de globuri care ajung în toată lumea.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel de globuri iau drumul Americii. Combinaţia de culori şi formele cât mai diverse sunt apreciate de clienţii de peste Ocean. Marfa ajunge cu vaporul, iar livrările au început încă din iulie.

70% din globurile din fabrica clujeană ajung la export. Cereri mari vin şi din Germania şi Franţa.

Europenii din vest caută globurile simple. Sunt mai elegante, spun ei. În timp ce în est, inclusiv în România, sunt preferate cele cu tematică religioasă. În general, românii sunt destul de conservatori la culori.

La un singur glob cu un diametru de 15 centimetri se lucrează mai bine de o oră. Preţul unui astfel de glob începe de la 25 de lei în România, dar poate să ajungă în Statele Unite chiar şi la 35 de dolari. Trebuie să ştiţi că peisajul de pe el este realizat manual şi pe lângă răbdare este nevoie de foarte mult talent.

În fabrica deschisă acum 25 de ani, angajaţii - unii, absolvenţi ai şcolilor de artă - pictează pe globuri inclusiv personaje din desene animate.